Teste la noua Staţie de Tratare a Apei din Mediaş

Compania „Apa Târnavei Mari” anunţă că în data de 03 iulie a.c. vor avea loc lucrări pentru trecerea la noul sistem de alimentare cu energie electrică a Staţiei de Tratare a Apei. Aceste lucrări sunt programate a avea loc marţi, 3 iulie, în intervalul orar 04.00 – 13.00 şi presupun oprirea Staţiei de Tratare (a Uzinei de Apă).

Operatorul va asigura alimentarea cu apă a municipiului Mediaş din rezervoarele Perşani. Pe această cale, dorim să informăm clienţii că se va resimţi o reducere a presiunii apei la robinete în tot oraşul. Totuşi, zonele care sunt alimentate cu apă prin sisteme de pompare nu vor putea fi deservite în intervalul 08.30 – 13.00 (Gloria, Episcop Ioan Bob şi străzile adiacente, Teilor, Cristalului, Bâlea, Gravorilor, Bucegi, M. Sadoveanu, Şlefuitorilor, Liliacului, A. Cehov, Toamnei, Hula Veche, Hula Nouă, Wevern, Ceahlău etc.), cu precizarea că, pentru consumatorii de la capetele de reţea, apa va curge la robinete mai târziu, în jurul orelor 16.00-17.00. De asemenea, vom asigura alimentarea cu apă a Spitalului Municipal, a Centrului de Dializă şi a instituţiilor de învăţământ afectate, cu autospeciale.

Cu această ocazie, rugăm consumatorii să îşi asigure rezerva de apă necesară pentru această perioadă. Pentru informaţii suplimentare, ne puteţi contacta la numerele de telefon: 0269/ 845.919 şi 0269/ 448.222. Dorim să informăm consumatorii că, la repunerea în funcţiune a reţelei, datorită antrenării depunerilor din conducte, apa va prezenta suspensii şi culoare.  Vă mulţumim pentru înţelegere!

„Conţinutul acestui material nu reprezintã în mod obligatoriu poziţia oficialã a Uniunii Europene sau a Guvernului României”.

Categorii Medias