Regulament de separare

Compania „Apa Târnavei Mari” organizează în data de 16 mai a.c., ora 16:00, în Sala Daniel Thellmann din cadrul Primăriei Municipiului Mediaș, o dezbatere publică privind regulamentul de separare tehnică a măsurării consumului de apă la nivel de apartament. Regulamentul supus dezbaterii poate fi consultat la sediul operatorului de pe str. Gravorilor nr. 2 A, Biroul Relații Clienți și pe site-ul acestuia, www.apatarnavei.ro, meniul Zona clienți.

Cetăţenii sunt aşteptaţi până în data de 16 mai să depună în scris, opiniile şi sugestiile cu valoare de recomandare cu privire la acest subiect la sediul operatorului, pe str. Gravorilor nr. 2 A, Birou Relații Clienți sau pe e-mail la adresa: relatii.clienti@apatarnavei.ro.