În sezonul rece, protejați instalațiile interioare de apă și canalizare!

Compania Apa Târnavei Mari se pregătește anual pentru sezonul rece, în baza Programului de Mentenanță, prin curățarea rețelelor de apă și canalizare pluvială din zona de operare, în cursul toamnei. Echipele Departamentului Operare intervin punctual și în cursul iernii, unde situația o impune. Temperaturile scăzute din cursul lunii ianuarie au cauzat până acum 105 defecte. Dintre acestea, doar 12 au avut loc pe domeniul public, domeniul prioritar de intervenție al operatorului, așa cum îi sunt definite competențele de legislația aplicabilă. Astfel, rezultă că aproximativ  89% dintre defecte au avut loc pe domeniul privat. În contextul în care operatorul a venit în sprijinul clienților de fiecare dată, intervenind cu preponderență pe instalații interioare, considerăm că protejarea acestora de către dumneavoastră a devenit o prioritate.

Astfel, există o serie de obligativități care vă revin, în scopul de a evita înghețarea branșamentelor, a contoarelor de apă, a instalațiilor proprietate privată sau blocarea gurilor de scurgere.

         În acest sens, vă recomandăm să:

  • Semnalați orice problemă de acest gen la Dispeceratul Central, apelabil permanent la numerele: 0269/ 448 222 și 0752/ 275 024;
  • Nu interveniți personal în vederea remedierii problemelor survenite la contoarele de branșament. Intervențiile neautorizate pot cauza distrugerea contoarelor și pagube de-a lungul conductelor;
  • Nu aruncați zăpada peste gurile de scurgere, atunci când curățați zăpada din fața imobilului de domiciliu sau a firmei/instituției, în cazul agenților economici, respectiv a instituțiilor publice și îndepărtați gheața care se poate forma în jurul gurilor de scurgere;
  • Etanșeizați/închideți căminele de apometre, pentru a evita înghețarea/blocarea contoarelor (cu materiale de izolație), puteți chiar să înveliți rama/capacul căminului cu o folie protectoare. Pentru căminele de branșament amplasate pe proprietate privată, vă revine sarcina de a proteja contorul de apă. În acest caz, costurile de înlocuire a unui contor distrus de îngheț intră în sarcina dumneavoastră;
  • Protejați instalațiile interioare când plecați pentru mai multe zile de acasă, prin menținerea unei temperaturi de minimum 16-17º C în locuințe sau prin golirea completă a instalațiilor de apă.