Compania „Apa Târnavei Mari” a publicat graficul lucrărilor de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi apă uzată în Mediaş

antet-ue

Compania „Apa Târnavei Mari”, operator regional de apă şi apă uzată pentru nord-estul judeţului Sibiu face cunoscut graficul orientativ al lucrărilor de  reabilitare şi extindere a  reţelelor de apă şi apă uzată din municipiul Mediaş. Valoarea totală a contractului este de 67.271.008 lei, din care valoarea contribuției europene din Fondul de Coeziune este de 54.334.794 lei, reprezentând un procent de 80,77% din totalul costului lucrărilor.

Startul oficial al lucrărilor a avut loc în data de 08.04.a.c. pe strada Brateiului. În perioada următoare, se vor executa lucrări pentru reabilitarea reţelelor de distribuţie şi de canalizare în cartierele Vitrometan, Gura Câmpului, Moşnei/Gloria şi în zonele Hermann Oberth, Aviaţiei, Greweln şi Stadionului.

Graficul de lucrări poate fi accesat la adresa www.apatarnavei.ro. De asemenea, va fi difuzat sub formă de pliante la casieriile operatorului din Mediaş. Menţionăm că graficul de lucrări este orientativ şi poate suferi modificări în funcţie de evoluţia lucrărilor, urmând ca acestea să fie făcute publice în timp util.

Compania „Apa Târnavei Mari” solicită şi pe această cale înţelegere din partea cetăţenilor municipiului Mediaş pe toată durata derulării acestor lucrări.

„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”.

Graficul lucrărilor de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi apă uzată în Mediaş

Reabilitarea si extinderea reţelelor de apa si canalizare în municipiul Mediaş
aprilie 2010-septembrie 2012
NR. CRT. STRADA ÎNCEPERE LUCRĂRI FINALIZARE LUCRĂRI
LUNA AN LUNA AN
Start Proiect, proiectare, organizare de şantier aprilie 2010
Reabilitare conducte de aducţiune, rezervoare şi staţii de pompare
1 SP Greweln – rezervor Greweln mai 2010 iunie 2010
2 Staţia de Pompare Hermann Oberth – rezervor Gloria iulie 2010 septembrie 2010
3 Staţia de Tratare – rezervor Perşani septembrie 2010 aprilie 2011
4 Conductă racord la Staţia de Pompare Hermann Oberth iulie 2010
1 Rezervoare înmagazinare apă mai 2010 octombrie 2011
2 Staţii pompare ape uzate mai 2010 mai 2012
3 Staţii pompare apă mai 2010 august 2010

REABILITARE REŢELE APĂ

CARTIER VITROMETAN mai 2010 octombrie 2011
1 Sibiului mai 2010 august 2010
2 Liviu Rebreanu octombrie 2010 februarie 2011
3 Iacob Pisso noiembrie 2010 februarie 2011
4 Călugăreni noiembrie 2010 martie 2011
5 Şcolii februarie 2011 martie 2011
6 Milcov februarie 2011 martie 2011
7 Sticlei februarie 2011 martie 2011
8 Iuliu Maniu martie 2011 iunie 2011
9 Gravorilor martie 2011 mai 2011
10 Neajlov aprilie 2011 iunie 2011
11 Bucegi august 2011 octombrie 2011
CARTIER GURA CÂMPULUI mai 2010 iulie 2011
1 Baznei mai 2010 august 2010
2 1 Decembrie august 2010 martie 2011
3 Cluj aprilie 2011 aprilie 2011
4 Codrului aprilie 2011 mai 2011
5 Aleea Eforie aprilie 2011 mai 2011
6 Piscului mai 2011 iulie 2011
7 Marţian Negrea februarie 2011 februarie 2011
8 Hula Veche februarie 2011 aprilie 2011
9 Predeal iunie 2010 iulie 2010
10 Nucului august 2010 octombrie 2010
11 Govora octombrie 2010 februarie 2011
CARTIER MOŞNEI/GLORIA iulie 2010 mai 2012
1 Mureşului august 2010 septembrie 2010
2 Mărăşeşti noiembrie 2010 martie 2011
3 Pârâul Tisei noiembrie 2010 februarie 2011
4 Anton Pann februarie 2011 mai 2011
5 Axente Sever martie 2011 aprilie 2011
6 Avram Iancu mai 2011 august 2011
7 Oituz iulie 2010 septembrie 2010
8 Izvorului noiembrie 2010 martie 2011
9 Iazului noiembrie 2010 martie 2011
10 Valea Adâncă noiembrie 2010 martie 2011
11 Plopului martie 2011 aprilie 2011
12 Stejarului aprilie 2011 iulie 2011
13 Istvan Bathory septembrie 2011 februarie 2012
14 Ulmului februarie 2012 mai 2012
ZONA AUTOMECANICA/TÂRGULUI noiembrie 2010 aprilie 2012
1 Aurel Vlaicu noiembrie 2010 iunie 2011
2 Panait Cerna mai 2011 iulie 2011
3 9 Mai iulie 2011 august 2011
4 Buzdului august 2011 septembrie 2011
5 Alexandru Vlahuţă august 2011 octombrie 2011
6 Gheorghe Lazăr septembrie 2011 noiembrie 2011
7 Târgului februarie 2012 aprilie 2012
Zona centrală mai 2010 iunie 2011
1 Legătura pod/Acad. Ioan Moraru mai 2010 mai 2010
2 Acad. Ioan Moraru mai 2010 iulie 2010
3 Constantin Brâncoveanu iulie 2010 august 2010
4 Mihai Eminescu august 2010 septembrie 2010
5 Ludwig Roth septembrie 2010 noiembrie 2010
6 P-ţa Regele Ferdinand noiembrie 2010 martie 2011
7 Uniri/Pod pietonal martie 2011 aprilie 2011
8 Hermann Oberth aprilie 2011 iunie 2011
Zona Stadionului aprilie 2011 septembrie 2011
1 Stadionului /Perşani aprilie 2011 septembrie 2011

REABILITARE REŢELE CANAL

CARTIER VITROMETAN mai 2010 aprilie 2012
1 Mal Ighiş mai 2010 iunie 2010
2 Şos. Sibiului iunie 2010 august 2010
3 Lotru august 2010 septembrie 2010
4 Libertăţii – Rovinari noiembrie 2010 februarie 2011
5 Vaslui februarie 2011 martie 2011
6 Câmpeni aprilie 2011 mai 2011
7 Alba Iulia mai 2011 iunie 2011
8 Bucium august 2011 septembrie 2011
9 Vlădeasa septembrie 2011 octormbrie 2011
10 Arieş februarie 2011 aprilie 2011
11 Sadu iulie 2010 august 2010
12 Blajului iunie 2010 februarie 2011
13 Calafat mai 2011 februarie 2012
14 Lupeni septembrie 2010 octormbrie 2010
15 Milcov octombrie 2010 februarie 2011
16 Cibinului octombrie 2011 februarie 2012
17 Călugăreni noiembrie 2010 iunie 2011
18 Sebeş februarie 2011 august 2011
19 Dorobanţi martie 2011 iunie 2011
20 Vidraru august 2010 aprilie 2012
21 Iacob Pisso august 2010 noiembrie 2010
CARTIER GURA CÂMPULUI mai 2010 martie 2011
1 Sinaia mai 2010 iunie 2010
2 Predeal iunie 2010 iunie 2010
3 Feleacului iunie 2010 august 2010
4 Turda august 2010 octombrie 2010
5 Govora octombrie 2010 octombrie 2010
6 Nucului octombrie 2010 martie 2011
CARTIER MOŞNEI/GLORIA mai 2010 iunie 2012
1 Stăvilar mai 2010 iunie 2010
2 Mureş mai 2010 august 2010
3 Arinului august 2010 septembrie 2010
4 Griviţei noiembrie 2010 februarie 2011
5 Pârâului februarie 2011 martie 2011
6 Graia de Jos februarie 2011 aprilie 2011
7 Dârstei martie 2011 aprilie 2011
8 Timiş aprilie 2011 mai 2011
9 Ion Corvin mai 2011 iunie 2011
10 Dealului iunie 2011 septembrie 2011
11 Gloria octombrie 2011 noiembrie 2011
12 Zorilor mai 2012 iunie 2012
13 Păcii octombrie 2010 noiembrie 2010
14 Mărăşeşti/Oberth iulie 2010 noiembrie 2010
15 Avram Iancu septembrie 2010 iulie 2011
16 Sondorilor aprilie 2011 mai 2011
17 Anton Pann iunie 2010 februarie 2011
18 Izvorului mai 2010 noiembrie 2010
19 Amurgului septembrie 2011 mai 2012
20 Ciocârliei noiembrie 2011 aprilie 2012
21 Axente Sever noiembrie 2010 martie 2011
ZONA AUTOMECANICA/ TÂRGULUI mai 2010 februarie 2012
1 Brateiului iunie 2010 august 2010
2 Viorelelor octombrie 2010 noiembrie 2010
3 Pădurii octombrie 2010 noiembrie 2010
4 Trandafirilor octombrie 2010 februarie 2011
5 Panait Cerna februarie 2011 mai 2011
6 Vlad Ţepeş martie 2011 mai 2011
7 Protopop Moldovan martie 2011 aprilie 2011
8 Călăraşi martie 2011 mai 2011
9 Alexandru cel Bun martie 2011 mai 2011
10 Alexandru Vlahuţă mai 2011 august 2011
11 Lutăriei august 2011 septembrie 2011
12 Şesului septembrie 2011 octombrie 2011
13 Florilor octombrie 2011 noimembrie 2011
14 Furcilor august 2010 octombrie 2010
15 Gheorghe Lazăr august 2011 septembrie 2011
16 9 Mai mai 2011 iulie 2011
17 Târgului iulie 2011 februarie 2012
18 Aurel Vlaicu iulie 2010 noiembrie 2010
19 Buzdului mai 2011 august 2011
20 Brazilor mai 2010 noiembrie 2010
Zona centrală mai 2010 iulie 2010
1 Spitalului mai 2010 iunie 2010
2 George Coşbuc iunie 2010 iulie 2010

EXTINDERE REŢELE APĂ

CARTIER VITROMETAN august 2010 mai 2012
1 Şos. Sibiului august 2010 octombrie 2010
2 Călugăreni – Vidraru noiembrie 2010 martie 2011
3 Gravorilor mai 2011 august 2011
4 Bucegi octombrie 2011 martie 2012
5 Ighişului aprilie 2012 mai 2012
CARTIER GURA CÂMPULUI februarie 2011 iunie 2011
1 1 Decembrie februarie 2011 aprilie 2011
2 Hula Nouă aprilie 2011 iunie 2011
CARTIER MOŞNEI/GLORIA octombrie 2010 martie 2012
1 Moşnei/Eleşteu octombrie 2010 noiembrie 2010
2 Şipoţele/Avram Iancu august 2011 februarie 2012
3 Dealului septembrie 2011 noiembrie 2011
4 Gloria noiembrie 2011 martie 2012
ZONA AUTOMECANICA/TÂRGULUI aprilie 2010 mai 2012
1 Brateiului aprilie 2010 iunie 2010
2 Gheorghe Lazăr/Binder Bubi septembrie 2011 noiembrie 2011
3 Horea aprilie 2012 mai 2012
Zona centrală octombrie 2010 iulie 2011
1 Gării/Pod Târnava octombrie 2010 februarie 2011
2 Hermann Oberth iunie 2011 iulie 2011
zona Stadionului-ocolire Stadionului martie 2011 aprilie 2011

EXTINDERE REŢELE CANAL

CARTIER VITROMETAN mai 2010 martie 2012
1 Ştefan cel Mare mai 2010 august 2010
2 Iuliu Maniu noiembrie 2010 mai 2011
3 Şoseaua Sibiului iunie 2011 octombrie 2011
4 Ighişului octombrie 2011 martie 2012
CARTIER MOŞNEI mai 2010 noiembrie 2011
1 Angărul de Sus mai 2010 iulie 2010
2 Fagului/Oituz septembrie 2010 octombrie 2010
3 Şerpuită noiembrie 2010 februarie 2011
4 Plopului/9 Mai martie 2011 aprilie 2011
5 Socului martie 2011 iunie 2011
6 Nuferilor iunie 2011 iulie 2011
7 Stejarului mai 2010 martie 2011
8 Frasinului septembrie 2010 octombrie 2010
9 Plopului octombrie 2010 martie 2011
10 Fagului octombrie 2010 noimembrie 2011
11 Ulmului februarie 2011 septembrie 2011
12 Oituz mai 2010 septembrie 2010
13 Progresului octombrie 2010 septembrie 2011
14 Carpenului iunie 2011 iulie 2011
Zona Aviaţiei mai 2010 martie 2011
1 Piloţilor mai 2010 iunie 2010
2 Intrarea Aviaţiei iunie 2010 august 2010
3 Aurel Vlaicu august 2010 august 2010
4 Petru Maior august 2010 noiembrie 2010
5 Memorandist Roman noiembrie 2010 martie 2011
6 Gheorghe Lazăr noiembrie 2010 martie 2011
7 Prelungire Gh. Lazăr/Al. Vlahuţă octombrie 2010 februarie 2011
8 Protopop Moldovan noiembrie 2010 martie 2011
Zona centrală/Zona semicentrală mai 2010 septembrie 2012
1 Lucian Blaga mai 2010 octombrie 2010
2 Theodor Aman octombrie 2010 februarie 2011
3 Cojocarilor februarie 2011 martie 2011
4 I.C. Brătianu martie 2011 mai 2011
5 Constantin Brâncoveanu mai 2011 iunie 2011
6 Carpaţi iunie 2011 august 2011
7 Cronicar Neculce august 2011 noiembrie 2011
8 Mal stâng Târnava noiembrie 2011 februarie 2012
9 Toma Ionescu februarie 2012 aprilie 2012
10 Castanilor aprilie 2012 iunie 2012
11 Carpaţi iunie 2012 iunie 2012
12 Podului iunie 2012 iulie 2012
13 Nicolae Titulescu iulie 2012 august 2012
14 După Zid august 2012 septembrie 2012
15 Expoziţiei mai 2011 iunie 2011
Zona Stadionului mai 2010 august 2011
1 Mal drept Târnava mai 2010 august 2010
2 Sălciilor mai 2011 iunie 2011
3 Stadionului iunie 2011 mai 2011
4 Mimozelor/Ştrandului iunie 2011 august 2011

Încep lucrările de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi apă uzată în Mediaş

antet-ue

Compania „Apa Târnavei Mari” S.A., operator regional de apă şi apă uzată pentru nord-estul judeţului Sibiu anunţă începerea lucrărilor în vederea reabilitării şi extinderii reţelelor de apă şi apă uzată din municipiul Mediaş în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată din regiunile Mediaş, Agnita, Dumbrăveni, jud. Sibiu”.

Acest Proiect, aprobat în cadrul Programului Operational Sectorial Mediu (axa prioritară 1 – Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată), are o valoare de 307.837.654 lei, fiind cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene cu suma de 261.662.005 lei.

În cadrul acestui Proiect, a fost semnat în data de 21.01.2010 contractul de lucrări „Reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare în Municipiul Mediaş”, contract în valoare de 67.271.008 lei, din care 54. 334.793 lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene prin Fondul de Coeziune. Continuă lectura „Încep lucrările de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi apă uzată în Mediaş”

Proiectul merge mai departe

Proiectul „Reabilitarea şi extinderea sistemelor de apă şi apă uzată din regiunile Mediaş, Agnita, Dumbrăveni, judeţul Sibiu”, aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. 2433 din 09.07.2008, a intrat într-o nouă etapă.

„În cursul zilei de 21 ianuarie a.c. s-a semnat cel de-al doilea contract de lucrări care vizează reabilitarea reţelelor de apă şi apă uzată din Mediaş. La licitaţie au fost depuse 4 oferte, iar câştigătorul este o asociere de două firme: S.C. Dafora S.A. Mediaş şi S.C. Hidroconstrucţia S.A. Bucureşti. Contractul semnat are o valoare de 67.271.007,96 lei, fără TVA. Durata contractului este de 30 luni pentru execuţie plus încă o perioadă de 12 luni de notificare a defectelor”, a declarat Managerul de Proiect, Vasile Dincă.

Până în prezent s-au semnat 5 contracte privind: supervizarea lucrărilor, asistenţa tehnică de management, asistenţa tehnică pentru verificarea lucrărilor din punct de vedere calitativ, primul contract de lucrări privind reabilitarea  staţiei de epurare din Mediaş, iar ultimul contract semnat reprezintă al doilea contract de lucrări privind reabilitarea reţelelor de apă-canal din Mediaş.

„În cursul săptămânii trecute s-a lansat oferta pentru asistenţa tehnică în calitate de proiectant, contract pentru care s-au depus deja 2 oferte. Este vorba despre un contract cu o durată de 30 de luni, în valoare de 940.000 lei. Urmează în cursul lunii februarie deschiderea ofertelor pentru conducte de aducţiune şi Staţia de Tratare din Agnita şi Dumbrăveni, dar şi deschiderea ofertelor pentru reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare pentru Agnita şi Dumbrăveni.
Sperăm ca până la jumătatea anului să finalizăm toate procedurile şi să demarăm lucrările”, a mai declarat Vasile Dincă.

Departamentul Relaţii Publice
Mediaş, 26 ianuarie 2010

S-a semnat contractul pentru modernizarea stației de epurare din Mediaș

Compania „Apa Târnavei Mari” S.A., operator regional de apă şi apă uzată pentru nord-estul judeţului Sibiu, anunţă semnarea contractului pentru modernizarea stației de epurare din Mediaș din cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în regiunile Mediaş, Agnita, Dumbrăveni, jud. Sibiu”.

Acest Proiect, aprobat în cadrul Programului Operațional Sectorial Mediu (axa prioritară 1 – Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată), are o valoare de 307.837.654 lei, fiind cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene cu suma de 261.662.005 lei.

În cadrul acestui Proiect, s-a semnat în data de 09.12.2009, contractul de lucrări „Lucrări la stația de epurare în municipiul Mediaș”, în valoare de 59.840.339 lei, din care 48.333.042 lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene prin Fondul de Coeziune.

În cadrul acestui contract, stația va fi reabilitată și extinsă prin construcția de noi unități de epurare. Noua stație este prevăzută cu 3 trepte de epurare, mecanică, biologică și de tratare a nămolului. Laboratorul stației va fi utilat pentru a putea efectua analizele în cadrul stației și în câmp pentru indicatorii prevăzuți în standardele și normele în vigoare. Stația va derula procese moderne de epurare a apei uzate şi va fi dotată cu un sistem automat complet, conectat la sistemul SCADA  pentru a permite funcţionarea, controlul şi monitorizarea procesului de epurare.

Avantajele implementării acestui contract sunt conformarea cu standardele de epurare ale Directivei 91/271/CEE, îmbunătăţirea calităţii mediului şi a standardului de viaţă al populaţiei din regiunea Mediaș.

Contractul a fost atribuit prin licitaţie publică deschisă, consultantul de supervizare al lucrărilor fiind C. & S. Di Giuseppe Ingegneri Associati S.R.L. din Palombaro, Italia, iar constructorul care va executa lucrǎrile este Hochtief Construction AG din Essen, Germania. Durata de desfăşurare a contractului este de 45 de luni, din care 33 de luni sunt alocate proiectării şi execuţiei lucrărilor, iar 12 luni notificării eventualelor defecte.

„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”.

Noi licitaţii pentru proiectul finanţat de Uniunea Europeană

Proiectul privind „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată din regiunile Mediaş, Agnita, Dumbrăveni, judeţul Sibiu” finanţat de Uniunea Europeană se află în stadiu final în ceea ce priveşte procedura de achiziţie şi de contractare. Mai sunt  3 contracte care trebuie încheiate, primul privind  reţelele de apă şi canalizare din Dumbrăveni şi Agnita, celelalte 2 privind staţiile de tratere, respectiv epurare din cele două oraşe: Agnita şi Dumbrăveni.

„În ceea ce priveşte lucrările din municipiul Mediaş, contractul pentru staţia de epurare  este momentan suspendat din cauza unei contestaţii care a fost respinsă de către Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor, dar contestatarul a acţionant în faţa justiţiei motiv pentru care vom avea pe data de 17 noiembrie o înfăţişare la Curtea de Apel.
Pentru staţia de tratare din Mediaş, luni vom finaliza raportul procedurii, urmând ca în cursul săptămânii viitoare să anunţăm câştigătorul.Pentru contractul de reţele în data de 16 noiembrie va avea loc deschiderea ofertelor.
Sperăm ca până la sfârşitul anului să se încheie toate contractele, iar începând cu anul 2010 să demarăm lucrările” a declarat dl Bucşe Virgil, director general al societăţii Apa Târnavei Mari.

Man Carina
Specialist Relaţii Publice
Mediaş, 06 noiembrie 2009.

S-a semnat contractul de finanţare

antet-ue

S-a semnat contractul de finanţare

Operatorul regional de apă şi apă uzată S.C. „Apa Târnavei Mari” S.A. anunţă semnarea contractului de finanţare nr. 91950 în data de 28.11.2008 cu Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, în baza deciziei de aprobare           nr. C (2008) 2433 din data de 09.07.2008 a Comisiei  Europene şi a Ordinului nr. 1451 din 17.11.2008, al ministrului mediului şi dezvoltării durabile.

Finanţarea s-a acordat în vederea implementării proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în regiunile Mediaş, Agnita, Dumbrăveni, judeţul Sibiu”. Acest Proiect a fost aprobat în cadrul Programului Operational Sectorial Mediu, axa prioritară 1 – Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată. Valoarea totală a Proiectului este de 328.624.204 lei fără TVA, din care valoarea eligibilă conform POS Mediu şi în conformitate cu Decizia de Aprobare nr. C (2008) 2433 este de 307.837.654 lei (finanţare nerambursabilă şi contribuţia beneficiarului din bugetul local). Valoarea eligibilă conform POS Mediu este formată din Fondul de Coeziune, bugetul de stat şi bugetul local. Cofinanţarea din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene este de 261.662.005 lei. Valoarea proiectului alta decât cea eligibilă este de 20.786.550 lei, conform POS Mediu. Durata contractului este de 61 de luni.

Proiectul presupune investiţii în procesul de tratare a apei potabile , a distribuţiei acesteia, a colectării şi epurării apelor uzate în regiunile Mediaş, Agnita şi Dumbrăveni de către operatorul regional  S.C. „Apa Târnavei Mari” S.A. Mediaş cu respectarea directivelor europene relevante în domeniul mediului.

Scopul Proiectului este reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi colectare a apelor uzate în regiunile menţionate în scopul îndeplinirii obligaţiilor asumate prin Tratatul de Aderare şi îndeplinirii obiectivelor POS Mediu, constând în măsuri de reabilitare a sistemului de captare a apei potabile de la adâncime şi suprafaţă, a conductelor de aducţiune, a staţiilor de tratare şi pompare, a rezervoarelor de apă, a reţelelor de distribuţie şi a sistemului de contorizare, precum şi măsuri aferente apei uzate de construire/reabilitare a sistemului de colectare a apei uzate şi a trei staţii de epurare (în Mediaş, Agnita şi Dumbrăveni). Populaţia care va beneficia de aceste investiţii va fi de aproximativ 75.000 de locuitori.

Obiectivul general al Proiectului este de a îmbunătăţi infrastructura de apă şi apă uzată în beneficiul mediului şi al populaţiei din regiunile sus-menţionate pentru asigurarea conformării cu legislaţia naţională şi europeană, în perioadele de tranziţie agreate de România cu Uniunea Europeană pentru sectorul de mediu şi asigurarea unei utilizări eficiente a fondurilor europene.

„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”.

Proiect european aprobat!

antet-ue

Comunicat de presă                                                                                            Publicat: 10.07.2008

Proiect european aprobat!

În primăvara acestui an, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Apa Târnavei Mari” şi operatorul regional de apă şi apă uzată S.C. „Apa Târnavei Mari” S.A. au depus o aplicaţie pentru obţinerea unei cofinanţări europene, prin intermediul Fondului de Coeziune pentru un amplu proiect regional de aducţiune a ape potabile, de reabilitare şi extindere a infrastructurii de apă şi canalizare, numit „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în regiunea Mediaş, Agnita şi Dumbrăveni”. Contribuţia financiară a fost aprobată prin Decizia Comisiei Europene nr. 2433 din 09.07.2008.

Proiectul, care se va desfăşura între anii 2009-2013, constă în măsuri aferente apei potabile şi apei uzate, populaţia beneficiară a acestuia fiind de aproximativ 75.000 de locuitori. Obiectivul general al proiectului este reabilitarea sistemului de distribuţie, a sistemului de colectare şi tratare a apei uzate în Mediaş, Agnita şi Dumbrăveni în scopul conformării cu standardele UE privind apa potabilă şi cea uzată. Aşadar, aproximativ 90 de milioane de euro vor fi cheltuiţi în următorii cinci ani pentru reabilitarea şi extinderea infrastructurii de apă-canal, modernizarea staţiei de tratare şi a staţiei de epurare de la Mediaş şi construirea de staţii de tratare şi de epurare a apei uzate la Agnita şi Dumbrăveni. 79,62% din banii alocaţi acestui proiect vin de la Comisia Europeană (prin intermediul Fondului de Coeziune), 12,18% de la bugetul de stat, 6,33% trebuie să fie asiguraţi de operatorul regional, municipalităţile trebuind să asigure doar 1,87% din valoarea investiţiilor.

Componentele acestui proiect vor fi implementate în conformitate cu strategia de achiziţie prin intermediul unor contracte care includ lucrările pentru extinderea şi reabilitarea sistemelor de distribuţie a apei potabile şi canalizare în Mediaş, Agnita şi Dumbrăveni şi prin două contracte de asistenţă tehnică, şi anume un contract pentru supervizarea lucrărilor şi unul pentru managementul proiectului.

În prezent, se elaborează caietele de sarcini pentru contractele care urmează a fi încheiate. Se vor încheia contracte de execuţie, un contract pentru reţelele de apă şi canalizare din Mediaş, unul pentru colectoarele principale de canalizare din Mediaş şi unul pentru reţelele de apă şi de canalizare din Agnita şi Dumbrăveni. Pentru aceste pachete de lucrări, s-au întocmit deja proiectele tehnice, urmând a fi finalizate caietele de sarcini în vederea licitaţiilor. Mai sunt prevăzute contracte de proiectare şi execuţie, un contract de acest gen pentru staţia de tratare şi staţia de epurare din Mediaş şi altul pentru staţiile de tratare şi de epurare din Agnita şi Dumbrăveni.

În decursul acestei toamne, vor fi lansate procedurile de licitaţie. În funcţie de evoluţia acestora, se estimează că lucrările pentru acest proiect vor demara la sfârşitul anului 2008-începutul anului 2009. Aceasta înseamnă că din 2013, locuitorii acestei regiuni vor avea apă potabilă şi canalizare la standarde europene!

Apă limpede şi bună

antet-ue

Comunicat de presă                                                                                               Publicat: 29.05.2008

Apă limpede şi bună

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Apa Târnavei Mari” Mediaş şi operatorul regional S.C. „Apa Târnavei Mari” S.A. au primit aprobarea Comisiei Europene pentru un amplu proiect regional de aducţiune a apei potabile, de reabilitare şi extindere a infrastructurii de apă şi canalizare, numit „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în regiunea Mediaş, Agnita şi Dumbrăveni, judeţul Sibiu ” şi contractul urmează să fie semnat la începutul lunii iunie a.c. la sediul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile.

Proiectul rezolvă integral problemele de apă-canal ale localităţilor urbane şi parţial a unor localităţi rurale membre ale asociaţiei. Asociaţia „Apa Târnavei Mari” a fost înfiinţată în anul 2002, iar în anul 2006 a fost reorganizată după sistemul Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară. Din această asociaţie fac parte localităţile Mediaş, Agnita, Dumbrăveni, Copşa Mică, Consiliul Judeţean Sibiu şi alte 25 de localităţi rurale. Localităţile rurale membre ale Asociaţiei „Apa Târnavei Mari” sunt în curs de construire sau modernizare a infrastructurii de apă – canal, prin accesarea de fonduri de pre-aderare, fonduri guvernamentale sau a Fondului European de Dezvoltare Rurală.

90 de milioane de euro vor fi cheltuiţi în următorii 5 ani în regiunea Mediaş Agnita, Dumbrăveni pentru reabilitarea şi extinderea infrastructurii de apă – canal, modernizarea staţiei de tratare şi a staţiei de epurare de la Mediaş şi construirea de staţii de tratare şi de epurare a apei uzate la Agnita şi Dumbrăveni. 79,62% din banii alocaţi acestui proiect vin de la Comisia Europeană, 12,18% de la bugetul de stat, 6,33% trebuie să fie asiguraţi de operatorul regional, municipalităţile trebuind să asigure doar 1,87% din valoarea investiţiilor. Pentru acest proiect S.C. „Apa Târnavei Mari” a beneficiat de 2 măsuri ISPA care au asigurat timp de 2 ani asistenţa tehnică şi asistenţa instituţională necesară.

În momentul de faţă proiectul se află în grafic şi se lucrează la întocmirea documentaţiilor pentru caietele de sarcini. Primele licitaţii sunt programate pentru luna septembrie a acestui an. S.C. „ Apa Târnavei Mari” S.A. va trebui să atribuie 5 contracte de lucrări şi 2 contracte de asistenţă. Graficele de lucrări vor fi realizate după ce se vor încheia procedurile de licitaţie şi contractare.